Recenzie si poze concert Bobby McFerrin

Prietenul nostru Edi Enache a fost la concertul “omului orchestra”, pentru a ne aduce informatii atat din culise cat si din ceea ce a insemnat inca o data Bobby McFerrin in Romania.

In cele ce urmeaza va invitam sa cititi recenzia realizata de el.

17:30. Am ajuns la Sala Palatului pentru repetitiile concertului Bobby McFerrin. Dupa cateva minute de asteptare suntem invitati in sala, unde Bobby improvizeaza acompaniat de acordeonul maestrului Ionica Minune, tambalul vrajit al lui Cristinel Turturica si un contrabas de exceptie. Dupa alte cateva minute, timp in care am facut poze, McFerrin a coborat la marginea scenei cu un “How are you?”. A fost o atmosfera prietenoasa timp de 15 minute, cat a durat discutia cu cei din presa, iar Bobby a raspuns fara nicio jena la intrebarile care i-au fost puse. Am lasat mai jos cateva idei interesante din discursul artistului.

Desi a crescut intr-o familie de muzicieni de opera, B.M. si-a inceput cariera la 27 de ani si a sustinut primul concert solo la 33 de ani. Pe iPod are multa muzica veche. Vis-a-vis de premiile Grammy ne-a zis cu parere de rau ca, mai demult, aceasta ceremonie era o adevarata experienta muzicala, acum nu mai e deloc asa. S-a aratat nemultumit de faptul ca exista o gramada de oameni care isi spun “cantareti” insa nu au habar sa cante. Zilele care urmeaza va merge acasa, la familia sa si la cei doi caini pe care ii are iar dupa aceea va continua concertele pana in septembrie. Cand a fost intrebat de ce, in spectacolele sale, interactioneaza atat de mult cu publicul, a raspuns ca oamenii care asista la un concert isi doresc sa urce pe scena, sa traiasca acea experienta, sa fie alaturi de cel pentru care au venit acolo. Microfoanele sale sunt marca Shure si sunt inscriptionate Bobby McFerrin. Mi s-a parut onesta afirmatia sa referitoare tara noastra: “Desi e a doua oara cand vin aici, nu am avut timp sa vizitez nimic. In fiecare tara e la fel – de la aeroport la hotel, de la hotel la repetitii, inapoi la hotel, dupa aceea urmeaza concertul, apoi mergem la masa si din nou la hotel. Dimineata plec spre aeroport deci nu am timp sa aflu nimic despre locul respectiv.” O jurnalista a fost curioasa sa afle cum se distra cantaretul in copilarie. Raspunsul a fost pe masura intrebarii: “Mergeam la scoala, ma jucam in fata casei cateva ore, ma uitam o ora la televizor iar dupa aceea ma culcam”. Neobisnuit, nu-i asa?

Concertul a inceput in jurul orelor 19:00, asa cum era programat. Bobby, care purta o pereche de jeansi si o bluza neagra, s-a asezat pe scaun si a inceput sa improvizeze. Reactiile publicului au fost foarte bune. Dupa cateva piese, McFerrin ne-a testat cunostintele muzicale prin operele lui Bach – a fost o surpriza sa aud toata sala murmurand cele 4 arii alese de solistul american. Fiecare “test” incepea cu o intrebare gen “Do you know this song?” si cateva note din aria respectiva, interpretate intr-un mod personal. Publicul raspundea imediat si fredona pana cand Bobby ridica mana pentru a face tacere si spunea “shht!”. Au fost multe faze la care publicul a izbucnit in hohote de ras.

Dupa acest moment, au intrat in scena tambalul, violoncelul si acordeonul. Ma asteptam la muzica lautareasca si un moment traditional romanesc insa ceea ce am auzit a fost o improvizatie de jazz exceptionala. La finalul piesei, instrumentistii romani au tinut sa ii faca o dedicatie speciala – “Don’t Worry Be Happy” in varianta lautareasca – Bobby s-a aratat placut surprins si amuzat de interpretarea lor.

Omul-orchestra s-a asezat pe marginea scenei si a cerut sa vina, pe rand, oameni din sala care vor sa cante cu el. Printre cei curajosi, vreo 5 la numar, s-au numarat o cantareata de jazz, una de opera si un trompetist (intrebarea lui Bobby, atunci cand l-a vazut cu trompeta de gat: “Man, do u always carry that around with you?” ). Cred ca acesta a fost punctul culminant al serii – cei 5 muzicieni care s-au incumetat sa cante cu B.M. pareau foarte pregatiti pentru acest moment – a fost emotionant.

Urmatorul moment a inclus alti oameni din public care trebuiau sa danseze intr-un cerc de lumina. O dansatoare profesionista, o balerina si cativa amatori au facut din acest punct al serii, unul reusit si stralucitor. Pentru fiecare din cei care au urcat pe scena, Bobby intona altceva. Cred ca cea mai simpatica aparitie a fost o fetita de vreo 3 ani, Sofia, care se straduia sa faca niste piruete.

Aproape de finalul show-ului, alti 15-16 cantareti din public (de data asta, B.M. a specificat: “only singers” ) au urcat pe scena, iar McFerrin si-a demonstrat abilitatile de dirijor – a organizat, ad hoc, un cor: a impartit multimea de pe scena in patru parti: bass, tenor, soprano si mezzo-soprano. Vreau sa intelegeti ca desi nimic nu era regizat, totul a iesit perfect. Bobby improviza, corul raspundea, sala aplauda, toata lumea era fericita.

BIS-ul a constat intr-o discutie cu publicul si o alta improvizatie. Cei care aveau ceva de intrebat, au avut ocazia sa stea de vorba cu castigatorul a 10 premii Grammy. Multi se asteptau ca ultima reprezentatie sa fie “Don’t worry, be happy”. Atunci cand cineva din sala i-a cerut sa cante piesa asta, Bobby a spus ca nu a mai interpretat-o de mai bine de 10 ani si nici nu are de gand sa o mai faca. Cred ca e genul de artist care nu are nevoie de hituri pentru a umple o sala.

Am ramas impresionat de faptul ca publicul a cantat, a aplaudat si a stiut cum sa intervina de fiecare data cand Bobby i-a cerut sa o faca. Iata ca exista si exceptii la publicul frigid. A fost surprinzator faptul ca pe scena se gaseau doua microfoane si un scaun – fara muzica pe fundal, fara orchestra, fara dansatori, fara machiaj, fara schimbari de costume, fara atitudine de diva, fara efecte speciale. “Neconventional” e cel mai bun termen pentru a descrie show-ul de aseara.

Mi se pare potrivit acest pasaj extras din comunicatul de presa: “McFerrin nu este un simplu solist. Este ultimul reprezentant adevarat al Renasterii’’ muzicale, un explorator al sunetelor care combina jazz-ul, folk-ul si o multitudine de alte influente muzicale – corul, a cappella si muzica clasica – carora le adauga propriile sale ingrediente.”

Bobby McFerrin a venit la Bucuresti numai cu talentul sau, o mare iubire pentru muzica si pentru cei ce o apreciaza. Cel mai mare atu al lui McFerrin este faptul ca transmite foarte mult – prin muzica, prin atitudine, prin zambet – cand a zambit s-a luminat toata Sala Palatului. It’s a one man show, un geniu muzical, o legenda vie. A fost concertul inceputului de an, tu ai fost acolo?

Mai jos aveti poze facute in timpul repetitiei, la discutia cu presa, la inceputul concertului (langa scena) si in timpul show-ului (de la locul de unde am stat). Aparitia lui Bobby McFerrin la Bucuresti a fost regizata cu succes de cei de la Sound&Image Events. Va recomand sa ascultati una din piesele mele preferate semnate B.M. “Drive”.

Credit foto: Edi Enache pentru Monden.Info. Multumim Edi pentru recenzie si poze!